Delegaţia Norvegiei, blocată la Oslo din cauza Covid-19: Va mai avea loc meciul cu România?

Delegaţia Norvegiei trebuia să decoleze astăzi spre România, urmând să aterizeze în această după-amiază la Bucureşti. Autorităţile naţionale din ţara nordică au decis însă să nu permită ieşirea jucătorilor şi staff-ului din ţară, în contextul situaţiei influenţate de pandemia Covid-19 la lotul norvegian, a anunţat federaţia de la Oslo.

Zborul norvegienilor de sâmbătă a fost anulat, delegaţia rămâne în ţară şi aşteaptă o nouă evaluare a situaţiei din partea autorităţilor, fiind în contact permanent şi cu UEFA, transmite News.ro.

În aceste condiţii, conferinţa de presă şi antrenamentul oficial ale Norvegiei, programate azi, la Arena Naţională din Bucureşti, se anulează.

„Am cerut echipei să nu părăsească Norvegia până la alte ordine. Există interpretări diferite ale legislației în vigoare. Dacă nu facem deplasarea, încălcăm regulile UEFA.

Pierdem șansa de a câștiga grupa din Liga Națiunilor și a de ajunge într-o grupă valorică superioară care ne-ar avantaja la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial.

De asemenea, vor fi și repercusiuni financiare, iar UEFA nu va vedea cu ochi buni faptul că devenim primii care nu se prezintă la un meci” -Terje Svendsen, președintele federației de la Oslo.

Clasament Liga Națiunilor:

1 Austria 9 puncte
2 Norvegia 9
3 România 4
4 Irlanda de Nord 1.

Meciurile de duminică, 15 noiembrie, din grupa României:

Austria – Irlanda de Nord
România – Norvegia

*Ambele încep la ora 21:45.

Sursa: citește articol integral aici

Distribuie articolul: